citate-alese.roZob - Cântec de dragoste
Iţi aminteşti demult cum ne uitam
Cum timpul trece şi noi nu observam
Şi căutam ceva ce nu ştiam
Iţi aminteşti tot aici eram
R:
Cine eşti,cine sunt, ce mai beau, ce mai cânt?
Ce mai fac, ce mai simt?
Oare mai pot să mint?
Cine sunt, cine eşti, oare mă mai iubeşti?
Cine e, cine nu, care eu, care tu?
Iţi aminteşti cuvinte şi tăceri
Era demult sau poate era ieri
Iţi aminteşti, eram pe-acelaşi drum
Era demult sau poate e acum
Cuplu
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Incât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Iţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apăram,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
La cules îngeri
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Incă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
.............................................
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
..............................................
Intâlnire
Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Iţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
In colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.
Plecând
Pietrele se-mperechează sub ochii mei
Şi nasc;
Ce-aş mai putea să-ţi cer,
Neiertătoare stăpână?
Peste preacurata zăpadă
Oricum pentru mine
Oasele serafice ale mestecenilor
Or să rămână...
Dacă vrei
Să nu te mai întorci
Dacă vrei să nu te mai întorci
Fereşte-te de mătrăgună -
Ea-mi fură seara glasul
Şi plânge cu el
Din urmele tălpilor tale;
Dacă vrei să mă uiţi
Ascunde-te de lună -
Iţi va aminti
Cum am mers prin lumina ei
Cu picioarele goale;
Dacă vrei să pleci
Ascunde-te de ploaie,
Fereşte-te de ninsoare,
Dacă vrei să mă uiţi
Nu te apropia de mare,
Inconjură marea,
Nu te-arăta sub zborul păsărilor,
Fugi
De sălciile cu pletele prelungi,
Până' vei găsi locul unde te
Aşteaptă uitarea
De tot ce-i viu ascunde-te.
O, dar dacă vrei să pleci
Dacă vrei să mă uiţi,
Nu încerca să mori,
Mai ales nu încerca să mori -
Ştiu să cobor ca într-o fântână
Cine dintre noi
Când pleci
Nu ştiu care dintre noi doi a plecat,
Când întind mâna
Nu ştiu dacă nu mă caut
Pe mine,
Când îţi spun: te iubesc,
Nu ştiu dacă nu mie îmi spun
Şi mi se face ruşine.
Odinioară
Ştiam cum arăţi,
Erai
Nespus de înalt şi de subţire,
Ştiam de unde-ncepi
Şi unde mă sfârşesc,
Iţi găseam uşor
Buzele, gâtul,
Clavicula dulce,
Umărul copilăresc.
De mult, îmi amintesc,
Eram doi,
Ţin minte cum ne ţineam de mână...
Cine-a fost înfrant dintre noi?
Cine-a putut să rămână?
Singurul trup este al tău
Sau al meu?
Şi mi-e atât de dor
De cine?
Numai tăcând,
Cu ochii-nchişi, cu dinţii strânşi,
Mai pot să te distrug
Cu greu
In mine.
Iubire
Iubire, spaimă de singurătate,
Zeitate ambiguă
Ingropată până la brau în pământ,
Nu-ţi cer nimic.
Pentru mine se desprind toate frunzele
Şi păsările de mine se apropie
Cântec de miner tânăr
Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre,
Cămaşa de pe mine, iubito, poţi s-o storci,
Şi m-am gândit pe ape la inimile noastre,
Dar m-ai strigat - tu poţi oricând să mă întorci! -
Şi-am revenit din apele albastre,
Şi ca dovadă - uite-un pumn de scoici.
Azi am umblat, iubito, prin mari şi-adânci păduri,
Imi sfâşiară haina potecile ascunse.
Şi m-am gândit prin codri la ochii noştri puri,
Dar m-ai strigat - şi-n mine chemarea ta pătrunse;
Şi m-am întors din marile păduri,
Şi ca dovadă - iată-un pumn de frunze.
Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp
De pe obraz tu şterge-mi, iubito, anii bine,
Mi se părea-n milenii cu tine că mă plimb,
Dar m-ai strigat - şi glasul şi-ajunse greu la mine
Şi m-am speriat că n-o s-ajung la timp,
Şi-am prins să-mping mormanele de timp
Spre viitor - şi iata-mă la tine.