Versuri de dragoste

Nichita Stănescu

De dragoste

Ea stă plictisită și foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat,
demult s-a uitat și pe sine
cum atârnă pe ceafă scaunului.
Eu mă înec în lumine și scrâșnesc în crugul anului.
Îi arăt dintâi din gură,
dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură mie,
pe mine mă înfățișează
pe când ea stă plictisită și foarte frumoasă
și eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă de sub ceresc.

Rainer Maria Rilke

Cântec de dragoste

​Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalț deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aș aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ți lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine și pe mine,
ne împreună totuși așa cum un arcuș
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunați?
Și ce artist ne ține-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?